Nitrura de siliciu mangan este un aditiv important în oțel. Prezența nitrurii de siliciu mangan poate îmbunătăți performanța de prelucrare la cald a oțelului, poate îmbunătăți rezistența oțelului perlitic și, de asemenea, poate îmbunătăți întărirea oțelului; are, de asemenea, stabilitate termică la temperaturi ridicate, rezistență la șocuri termice, rezistență la șocuri la cald și la rece și rezistență chimică. Stabilitate, izolare electrică bună și duritate.
Ca un aditiv de aliaj nou, eficient și economic, nitrura de siliciu mangan a fost acceptată de majoritatea companiilor și utilizatorilor de oțel. Metoda de nitrurare la presiune normală este de a utiliza manganul industrial de siliciu și ferosiliciu ca materii prime și de a prepara nitrura de mangan de siliciu prin curgerea gazului de azot la temperatură ridicată.
Valoarea temperaturii de conversie a manganului de siliciu în procesul de preparare a nitrurării este de 1478K (1205 grade); mecanismul de reacție al reacției de nitrurare a aliajului de ferosiliciu și Fe poate promova reacția de nitrurare; mecanismul de reacție al nitrurării siliciului în materia primă pentru a genera nitrură de siliciu. Factorii care afectează conținutul de azot al produsului includ temperatura de reacție, timpul de reacție, coeficientul de raport al materiilor prime, dimensiunea particulelor reactante, sistemul de azot și tipurile de aditivi.
Când reacția de nitrurare este efectuată la 1200 de grade, temperatură constantă timp de 3 ore, raportul dintre siliciu și mangan ajunge la 3/8, iar debitul de azot este de 3L/min, conținutul de azot al produsului este foarte mare, ceea ce poate ajunge la 26%. Cinci aditivi (pulbere de fier, clorură ferică, carbonat de calciu, clorură de amoniu și carbonat de amoniu) au un efect redus asupra creșterii conținutului de azot. Trei grupuri de experimente de îmbunătățire (adăugarea de inductori, încălzirea în etape și numai utilizarea manganului de siliciu ca materii prime) toate Conținutul de azot al nitrurii de mangan de siliciu nu este crescut semnificativ.
Când reacția este între 600 și 1250 de grade, energia aparentă de activare este scăzută, astfel încât reacția poate avea loc cu ușurință la o temperatură mai scăzută; când reacția este între 1250 și 1275 de grade, energia aparentă de activare este mare și reacția este dificilă.
